25 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a V-a


„Cineva se află mereu într-o căutare nesfârşită, trecând de la o carte la alta, de la o filozofie la alta, de la un dascăl la altul. Şi ceea ce căutăm, cu adevărat, nu este claritatea, nu este înţelegerea actualei noastre mentalităţi, ci, mai degrabă, căutăm căi şi mijloace de a fugi de noi înşine. Religiile din întreaga lume, în formele lor diferite, au oferit această evadare şi suntem satisfăcuţi căutând să descoperim un refugiu convenabil, plăcut, satisfăcător. Atunci când cineva observă toate aceste lucruri – creşterea demografică, cruzimea deplină a fiinţelor umane, completa ignorare a sentimentelor celorlalţi, a vieţilor celorlalţi, totala ignorare a structurii sociale – cineva se întreabă dacă se mai poate ajunge la ordine, plecând de la acest haos. Nu o ordine politică – politica nu poate produce niciodată ordine; nici o structură economică şi nici o ideologie diferită nu pot produce ordine. Dar chiar avem nevoie de ordine, fiindcă există o mare dezordine, atât exterioară cât şi lăuntrică, de care cineva este conştient doar la modul vag, speculativ, ocazional. Cineva simte că aceste probleme sunt de-a dreptul imense. Populaţia este într-o creştere atât de rapidă, încât cineva îşi pune întrebarea: ‚Ce pot face eu, ca fiinţă umană, trăind în această sărăcie haotică, violenţă şi prostie ? Ce pot face eu ?’. Desigur, trebuie să vă fi pus, voi înşivă, această întrebare, dacă sunteţi cât de cât serioşi. Şi, dacă cineva şi-a pus această întrebare serioasă, ‚Ce pot face eu, de unul singur ?’, răspunsul invariabil este: ‚Mă tem că pot face foarte puţine pentru a modifica structura socială, pentru a face ordine, nu numai în sinea mea, ci şi în jurul meu.’ Şi, atunci, te opreşti. Dar problema necesită un răspuns mult mai profund.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Bombay, 1st Public Talk, 19th February 1967

J. Krishnamurti despre ordine !

9 aug. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a IV-a


„Ce lucru deosebit este o relaţie şi cât de repede cădem în rutină într-o anumită relaţie, lucrurile devin indiscutabile, situaţia este acceptată şi nici o variaţiune nu mai este tolerată; nu este încurajată nici o mişcare în direcţia incertitudinii, nici măcar pentru o secundă. Totul este atât de bine reglementat, atât de securizat, atât de închegat, încât nu mai există nici o şansă de împrospătare, pentru respiraţia limpede, revigorantă, a primăverii. Acest lucru şi chiar mai mult de atât se numeşte relaţie. Dacă observăm cu atenţie, relaţia este mult mai subtilă, mai rapidă decât fulgerul, mai vastă decât Pământul, fiindcă relaţia înseamnă viaţă. Viaţa înseamnă conflict. Ne dorim să transformăm relaţia în ceva brut, dur şi uşor de gestionat. Deci îşi pierde parfumul, frumuseţea ei. Toate acestea apar fiindcă cineva nu iubeşte, iar iubirea, desigur, este cel mai grozav lucru dintre toate, fiindcă în ea trebuie să existe un abandon complet al sinelui.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Letters to a Young Friend,12

Am ajuns la al patrulea episod al seriei de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, consacrat în continuare responsabilităţii, manifestată însă în relaţiile umane, de această dată, pe care maestrul le consideră ca fiind esenţiale, pur şi simplu fundamentul întregii vieţi sociale, indiferent de izolarea aparentă în care unii dintre noi alegem câteodată să ne trăim o anumită perioadă a vieţii, din motive poate religioase, poate egoiste, poate mizantropice sau poate chiar spirituale.

30 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a III-a


„Toate formele exterioare ale schimbării, introduse prin războaie, revoluţii, reforme, legi şi ideologii, au eşuat complet în a schimba natura fundamentală a omului şi, drept urmare, a societăţii. Ca fiinţe umane, trăind în această lume monstruos de urâtă, haideţi să ne întrebăm, noi înşine, oare această societate, bazată pe concurenţă, brutalitate şi frică, poate fi împinsă spre finalul ei ? Nu ca o concepţie teoretică, nu ca o speranţă, ci ca o realitate efectivă, astfel încât mintea umană să devină proaspătă, nouă şi inocentă şi să putem produce o lume diferită, împreună ? Nu se poate întâmpla, cred eu, decât dacă fiecare dintre noi vom recunoaşte realitatea esenţială că noi, ca indivizi, ca fiinţe umane, în orice parte a lumii se întâmplă să trăim sau oricărei culturi se întâmplă să-i aparţinem, suntem pe deplin responsabili de actuala stare a lumii.

J. Krishnamurti (1895-1986),
Freedom from the Known, pg. 14

În al treilea episod al acestei serii de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, este tratată, tot prin continuitate, problema responsabilităţii umane, fiindcă, în viziunea maestrului, ca fondatori ai societăţii profund imorale în care trăim, putem fi, cu toţii, blamaţi – indiferent de rasă sau localizare geografică – pentru haosul şi suferinţa generalizată pe plan mondial, chiar dacă am delegat iresponsabil propria noastră autoritate marionetelor politice, care fac jocul intereselor cămătăreşti globale şi, ca atare, schimbarea profundă a societăţii nu poate surveni decât ca o consecinţă a schimbării noastre radicale, ca fiinţe cerebrale, prin reasumarea responsabilităţii individuale.

25 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea a II-a


„Dependenţa de cunoaştere este ca oricare altă dependenţă; oferă o evadare din teama de deşertăciune, de singurătate, de frustrare, teama de a fi un nimic. Lumina cunoaşterii este un aşternut delicat, sub care se află un întuneric prin care mintea nu poate pătrunde. Mintea este înfricoşată de acest necunoscut şi, drept urmare, evadează în cunoaştere, în teorii, speranţe, imaginaţie;  şi exact această cunoaştere este un obstacol în calea înţelegerii necunoscutului. Să dai la o parte cunoaşterea înseamnă să inviţi teama, iar să negi mintea, care este singurul instrument al cunoaşterii deţinut de cineva, înseamnă să devii vulnerabil în faţa necazurilor, a bucuriilor. Dar nu este uşor să dai la o parte cunoaşterea. Să fii ignorant nu înseamnă să te eliberezi de cunoaştere. Ignoranţa înseamnă lipsa conştiinţei de sine; iar cunoaşterea înseamnă ignoranţă atunci când nu există înţelegerea căilor de acţiune ale sinelui. Înţelegerea sinelui înseamnă eliberarea de cunoaştere.”
J. Krishnamurti (1895-1986),
Commentaries on Living First Series, p. 26

Al doilea episod al seriei de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, este consacrat, în continuare, problemei cunoaşterii, privită însă, de această dată, prin prima influenţei, majore, exercitate asupra relaţiilor interumane, care reprezintă, în viziunea maestrului, esenţa existenţei noastre pământene.

21 iul. 2013

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson -
Partea I

Sursă film: J. Krishnamurti ONLINE

„În căutarea de noi cunoştinţe, în manifestarea dorinţelor noastre de a acumula, ne pierdem iubirea, ni se toceşte sentimentul frumuseţii şi sensibilitatea faţă de cruzime; devenim din ce în ce mai specializaţi şi din ce în ce mai puţin integraţi. Înţelepciunea nu poate fi înlocuită de cunoştinţe şi nici un fel de explicaţii, nici o acumulare de fapte, nu vor elibera omul de suferinţă. Cunoaşterea este necesară, ştiinţa îşi are locul ei; dar, în cazul în care mintea şi inima sunt sufocate de cunoştinţe şi în cazul în care cauza suferinţei este doar elucidată, viaţa devine zadarnică şi lipsită de sens. Şi nu asta ni se întâmplă, majorităţii dintre noi ? Educaţia noastră ne face tot mai superficiali; nu ne ajută să descoperim resorturile profunde ale fiinţei noastre, iar vieţile ne sunt din ce în ce mai discordante şi pustii. Informaţia cunoaşterea faptelor deşi în continuă creştere, este, prin însăşi natura sa, limitată. Înţelepciunea este infinită, fiindcă ea include cunoştinţele şi modul de acţiune; dar noi ne agăţăm de o ramură şi credem că este tot copacul. Prin cunoaşterea parţială, niciodată nu putem realiza bucuria întregului. Intelectul nu ne poate conduce, niciodată, la întreg, pentru că este doar un segment, o parte.”

 J. Krishnamurti (1895-1986),
Education and the Significance of Life, p. 66

Începând cu această postare, iniţiez, tot prin bunăvoinţa Fundaţiei Krishnamurti, un proiect mult mai amplu, de traducere a circa 18 ore de conversaţii, purtate în luna februarie a anului 1974, între Jiddu Krishnamurti şi dr. Allan W. Anderson, profesor de studii religioase la Universitatea de Stat din San Diego, California, specializat în scripturi indiene şi chinezeşti şi tradiţia profetică, subiectul abordat de primul episod fiind cel al cunoaşterii şi rolului ei în transformarea fiinţei umane.

17 iul. 2013

Corupţia ortodoxă

„Dacă gândiţi, cumva, că ar fi imposibil de perfecţionat lista celor zece porunci, ca declaraţie de moralitate, atunci chiar că sunteţi datori să citiţi şi alte scripturi. Încă o dată, nu este nevoie să căutăm mai departe de jainism. Mahavira, patriarhul jainismului, a depăşit moralitatea bibliei cu o singură propoziţie: ‚Nu răni, abuza, oprima, înrobi, insulta, chinui, tortura sau  ucide  orice  creatură sau  fiinţă vie !’ Creştinii au rănit, abuzat, oprimat, înrobit, insultat, chinuit, torturat şi ucis oameni, în  numele lui Dumnezeu, timp de secole, în baza unei lecturi teologice partinice a bibliei.”
Sam Harris,
Letter to a Christian Nation

În luna februarie a acestui an, People & Power, emisiunea de actualităţi în limba engleză a postului Al Jazeera, a difuzat  acest  mini  documentar, „Orthodox  Corruption ?”, în regia cuplului Simon Ostrovsky şi Veronika Dorman, al cărui subiect este sugerat perfect de titlu, revelând precaritatea morală şi spirituală a cultului predominant din Rusia, prietena noastră nedorită, dintr-un răsărit prea apropiat şi depozitara pe termen nedefinit, încă, a tezaurului nostru naţional.

9 iul. 2013

Krishnamurti: Mai presus de mit şi tradiţie -
Partea a XI-a şi a XII-a


„De ce există această sete eternă, de a fi iubit ? Ascultaţi cu atenţie. Doriţi să fiţi iubiţi, fiindcă voi înşivă nu iubiţi; dar, din momentul în care iubiţi, s-a terminat, nu vă mai întrebaţi dacă cineva vă iubeşte sau nu. Atât timp cât solicitaţi să fiţi iubiţi, nu există iubire în voi; şi, dacă nu simţiţi iubire, sunteţi urâţi, sălbatici, deci de ce ar trebui să fiţi iubiţi ? Fără iubire sunteţi un lucru mort; şi atunci când un lucru mort solicită iubire, tot mort rămâne. În timp ce, dacă inima voastră este plină de iubire, atunci nu cereţi niciodată să fiţi iubiţi, nu vă oferiţi niciodată castronaşul pentru cerşit pentru ca altcineva să vi-l umple. Numai goliciunea solicită împlinire şi o inimă pustie nu poate fi umplută, niciodată, alergând după vreun guru sau căutând iubirea în sute de moduri diferite.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Think On These Things

Cu episoadele XI şi XII, am ajuns, fireşte, la finalul seriei „Beyond Myth and Tradition”, care, prin ultimele două probleme dezbătute, iubirea şi mintea cu adevărat religioasă, Krishnamurti completează lungul şir al clarificărilor – cel puţin la nivel ideatic, pentru marea majoritate şi, poate, la nivelul sufletului pentru unii – ale problemelor esenţiale ale vieţii şi, implicit, societăţii umane, cărora prea puţini le-au găsit singuri explicaţii, în haosul aparent care domină viaţa terestră actuală.