21 ian. 2015

Starea de spirit - Psihologia controlului

„Pe scurt, procesul educaţional, aşa cum se poate observa cu uşurinţă, nu are nimic de-a face cu cercetarea şi impunerea adevărului, presupunând că adevărul ar putea fi determinat, vreodată. Unicul său scop este de a ghiftui elevii, cât mai rapid şi cât mai puţin dureros posibil, cu cea mai mare cantitate posibilă de axiome curente, din toate domeniile gândirii umane, pentru a transforma copilul într-un bun cetăţean, ceea ce înseamnă un cetăţean cât mai puţin diferit posibil, prin cunoaştere ‚pozitivă’ şi obiceiuri cognitive, de toţi ceilalţi cetăţeni. Cu alte cuvinte, misiunea pedagogului este  nu de a-i face pe elevi să gândească, ci de a-i face să raţioneze 'corect', şi cu cât propria sa minte pulsează mai bine în ritmul fluxului şi refluxului emoţiilor şi amăgirii populare, cu atât mai admirabil îşi poate îndeplini propria funcţie. El ar putea fi un idiot, dar acesta cu siguranţă că nu este un defect la un om plătit pentru a-şi transforma clienţii în idioţi.”

Henry Louis Mencken,
A Mencken Chrestomathy

Lansat în iulie 2013, State of Mind - The Psychology of Control este un documentar amplu, regizat şi produs de James Lane, în cooperare cu Lisa Arbercheski, reporter şi narator, o cronică istorică şi ştiinţifică a tehnicilor de control mental, de la Platon şi Macchiavelli, la Edward Bernays şi B.F. Skinner, de la eugenie şi darwinism, până la Institutul Tavistock şi operaţiunea Paperclip, cu corolarul ei, MK-Ultra, examinând în detaliu modul în care reclama comercială, educaţia obligatorie, drogurile farmaceutice – numite impropriu medicamente – consumerismul şi mass-media au devenit elementele cheie şi principalele arme folosite de elita ocultă a planetei în războiul psihologic tradiţional purtat cu întreaga populaţie inocentă a planetei, al cărui succes a fost facilitat şi accentuat de tehnologiile ultimelor două secole.

7 ian. 2015

Anarhismul – Alternativa viabilă a unui stat anacronic

„Să fii guvernat înseamnă să fii supravegheat, cercetat, spionat, dirijat, legiferat, numărat, reglementat, înrolat, îndoctrinat, controlat, verificat, estimat, evaluat, cenzurat, comandat, de creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea şi nici virtutea necesară pentru a o face. Să fii guvernat înseamnă ca orice operaţiune, orice tranzacţie, să-ţi fie notată, înregistrată, estimată, taxată, ştampilată, măsurată, numărată, evaluată, licenţiată, autorizată, admonestată, împiedicată, interzisă, reformulată, corectată, pedepsită. Înseamnă ca, sub pretextul utilităţii publice şi în numele interesului general, să fii impozitat, jecmănit, exploatat, monopolizat, extorcat, stors, escrocat, jefuit; apoi, la cea mai mică opoziţie, la primul cuvânt de protest, să fii oprimat, amendat, discreditat, hărţuit, vânat, abuzat, ciomăgit, dezarmat, înrobit, sufocat, încarcerat, judecat, condamnat, împuşcat, deportat, sacrificat, vândut, trădat; şi, ca să pună capac la toate, eşti batjocorit, ridiculizat, ironizat, scandalizat, dezonorat. Acesta este guvernul; aceasta este dreptatea lui; aceasta este moralitatea lui.”

Pierre-Joseph Proudhon
Idée générale de la Révolution
au dix-neuvième siècle (1851)

Este extrem de dificil să dezbaţi într-o simplă postare o problemă atât de spinoasă şi de vastă, cum este cea a organizării statale tradiţionale, pe care majoritatea oamenilor o consideră o condiţie sine qua non a supravieţuirii rasei umane, şi este şi mai dificil, nu să-i enumeri deficienţele evidente, pentru orice om cu bun-simţ și să propui nu numai o simplă alternativă, care sună mai mult a compromis, ci o soluţie care implică schimbarea radicală a mentalităţilor umane, prin asumarea conştientă şi benevolă a poverii autoguvernării.