12 mar. 2013

"Supune-te !"

"Să permiţi mecanismului de piaţă să devină singurul administrator al sorţii fiinţelor umane şi al mediului natural, înseamnă, într-adevăr, fie şi restrâns numai la uzul permis de puterea de cumpărare, să ajungi la distrugerea societăţii. Fiindcă aşa-zisa marfă, 'forţa de muncă', nu poate fi folosită intensiv, fără discriminare sau chiar să fie lăsată nefolosită, fără a afecta fiinţa umană care se dovedeşte a fi 'agentul purtător' al acestei mărfi ciudate. Dacă s-ar dispensa de 'forţa de muncă' a unui om, sistemul, implicit, s-ar dispensa şi de entitatea fizică, psihologică şi morală numită 'om', ataşată acelei etichete. Jefuit de protecţia oferită de instituţiile culturale, fiinţele umane ar pieri datorită efectelor expunerii sociale; ar muri datorită unei dezorganizări sociale acute, ca victime ale viciilor, perversiunilor, crimelor sau înfometării. Natura ar fi redusă la elementele ei componente, aşezările şi peisajele ar fi pângărite, râurile ar fi poluate, suveranitatea statală ar fi pusă în pericol, capacitatea de a produce alimente şi materii prime ar fi distrusă."

Karl Polanyi (1886-1964),
The Great Transformation

Acest foarte recent documentar, "Obey", lansat în februarie 2013, creaţia regizorului britanic Temujin Doran, a fost realizat, în întregime, după metoda deja cunoscută, din filmări existente pe internet şi se bazează pe cartea "Death of the Liberal Class" a jurnalistului laureat Pulitzer, Chris Hedges, "schiţând ascensiunea statului-corporatist şi examinând viitorul obedienţei umane într-o lume a capitalismului neîngrădit, a globalizării, a inechităţilor zguduitoare şi a schimbărilor climatice", potrivit propriilor spuse ale autorului.

Temujin Doran este un grafician şi regizor londonez şi singurul proiecţionist al unui cinematograf de modă veche din Islington, care difuzează numai filme pe 35 de milimetri.

Din 2002 şi până în prezent a primit peste 18 premii, a avut 5 expoziţii personale de prestigiu şi se spune despre el că este fratele unui geniu, ceea ce demonstrează, cu claritate, că genetic vorbind nu este o trăsătură moştenită în familie, cel puţin nu în domeniul cinematografic.

Vizual şi auditiv filmul este o catastrofă, la propriu, regizorul abuzând ca un daltonist de procedee cum ar fi inversiunea alb-negru şi fragmentarea imaginii în patru cadrane diferite, de parcă am fi muşte cu ochi caleidoscopici, iar coloana sonoră o voi defini, moderat vorbind, ca fiind de-a dreptul imbecilă, în mare parte din film.

De aceea vă recomand să-l urmăriţi ca pe un film mut şi cu o faţă de pernă peste partea superioară a ecranului, lăsând numai subtitrarea la vedere, fiindcă efectiv nu aveţi ce vedea şi auzi, singurul motiv pentru care l-am tradus fiind mesajul extrem de puternic, bazat în exclusivitate pe citate din George Orwell, Chris Hedges şi chiar Pindar, care, aşa cum am şi încercat să sugerez prin ghilimelele în care am încadrat titlul filmului, nu este un apel la adormirea generală, ce ne caracterizează societatea actuală, ci, dimpotrivă, este un îndemn cutezător şi chiar dur la o revoltă nonviolentă, avertizându-ne, fără echivoc, de consecinţele perpetuării stării de inerţie, indiferenţă şi supunere necondiţionată, în care ne complăcem actualmente.

Altfel spus, în cazul în care nu m-am exprimat suficient de clar în paragraful anterior, tot ceea ce vedeţi negativ în film ne va fi rezervat în viitorul deja prezent, dacă nu ne vom trezi, în spiritul lui Max Igan şi nu vom urma exemplul islandezilor sau chiar, de ce nu, al vecinilor noştri de la sud de Dunăre, singurii pe care i-am auzit să demonstreze pentru unul dintre cele mai importante şi realiste obiective posibile: desfiinţarea totală a partidelor politice.

Christopher Lynn "Chris" Hedges este un jurnalist american, specializat în analize politice şi sociale şi autor al câtorva best-seller-uri: "War Is a Force That Gives Us Meaning" (2002), "The End of Literacy and the Triumph of Spectacle" (2009), "Death of the Liberal Class" (2010) şi, cel mai recent, scris în comun cu caricaturistul Joe Sacco, "Days of Destruction, Days of Revolt" (2012).

Vreme de peste două decenii a fost corespondent străin în America Centrală, Orientul Mijlociu, Africa şi Balcani, realizând reportaje în peste 50 de ţări, ultima publicaţie celebră pentru care a lucrat, între 1990 şi 2005, fiind The New York Times.

În 2002, Hedges a făcut parte din grupul de reporteri ai publicaţiei amintite care au primit premiul Pulitzer, pentru reportaje dedicate terorismului global, fireşte nu cel statal şi tot în acelaşi an a primit Amnesty International Global Award pentru jurnalism dedicat drepturilor omului.

Continuă şi astăzi să scrie editoriale săptămânale pentru The New York Times, adevărate "chemări la arme", Hedges fiind, alături de Noam Chomsky, una dintre vocile celebre ale mişcării Occupy Wall Street, iniţiată în 27 septembrie 2011 în Zuccotti Park, New York, care a devenit mondială, între timp şi pe care nici măcar slugarnica Wikipedia nu a îndrăznit să o declare ca terminată.

Vă recomand, totuşi, aşa cum am făcut de fiecare dată, să-i analizaţi spusele cu discernământ, fiindcă, deşi îi admir verticalitatea lui Chris Hedges, cu toate acestea este, în prezent, consilier senior la The Nation Institute din New York, administrat de cea mai veche revistă săptămânală americană, The Nation, catalogată ca fiind de stânga, deoarece militează pentru pace, dezarmare, mediu, anti corporatism ş.a.m.d.

Dar bănuiesc că revista în cauză este tot un paravan publicistic, responsabil de propaganda şi manipularea globală, fiindcă mă îndoiesc că e o întâmplare faptul că editorul şef actual, Katrina vanden Heuvel, cu tot numele ei flamand, este, aşa cum şi trebuie, chiar din partea mamei, niţeluş sionistă, ca nepoată a lui Jules C. Stein (1896-1981), fondator al Music Corporation of America (MCA) şi, culmea, mai este şi membră a uneia dintre cele mai abjecte şi funeste organizaţii ale elitei, Council on Foreign Relations.

Poate aşa se şi explică insistenţa cu care Chris Hedges pedalează, uneori, la fel ca şi alţi activişti oneşti, în esenţă, pe ipoteza tembelă a încălzirii globale, pe care nu o vede ca pe un pretext murdar pentru impozitarea la sânge a populaţiei globului şi, conform lui Bill Gates sau Ted Turner, chiar pentru masacrarea acesteia, până se va ajunge la cifra "optimă" de 500 de milioane de locuitori ai planetei albastre.

Oricât de informaţi sau bine intenţionaţi am fi, unele sloganuri propagandistice, repetate la infinit vreme de zeci de ani, este posibil să fi erodat rezistenţa noastră la manipulare şi să se manifeste prin prezenţa în vorbire a unor automatisme verbale, aberante în fapt, deşi par a susţine cauze nobile.

Dar să nu fiu mai catolic decât papa şi să revin la subiect, chiar dacă se pare că nu mai avem papă, care cică ar fi demisionat, conform unei relatări a cotidianului italian La Repubblica, in cauza unei reţele de clerici gay de la Vatican, daţi în vileag, printre alţii, chiar de majordomul papei, Paolo Gabriele, arestat acum un an pentru iniţierea unui "Vatileaks".

Nu văd care e drama, la drept vorbind, fiindcă, pe de o parte, o asemenea deviere comportamentală este proslăvită de toate instituţiile fasciste, globaliste, gen UE, de parcă asta ar fi metoda cea mai potrivită ca să scăpăm de avorturi, iar, pe de altă parte, întotdeauna am susţinut că numai într-o mănăstire de taici poţi învăţa cum să-ţi iubeşti corect aproapele.

"Death of the Liberal Class" a fost publicată în octombrie 2010 de Nation Books, o editură deţinută, pe atunci, de unul dintre cei mai puternici şi mai puţin mediatizaţi avocaţi corporatişti şi, simultan, publicişti ai Americii, actualmente decedat, care îmi aduce aminte de un vechi citat din Raymond Chandler:

"Cu mulţi bani poţi cumpăra foarte multă publicitate... dar şi extrem de multă tăcere !"

Oricum, potrivit lui Hedges, cartea este o cronică incisivă a distrugerii mişcărilor populiste şi radicale, tendinţe manifestate în societatea americană, dar şi în restul lumii.

Întrucât tocmai aceste mişcări sunt principalele forţe care ar putea menţine deschiderea spre adevăr a unei societăţi democratice, "Death of the Liberal Class" argumentează că mişcările sociale, care au furnizat "întreaga corectitudine a democraţiei americane", au fost subminate prin cooptarea corporatistă a forţelor liberale tradiţionale, în principal a sindicatelor, presei, cultelor religioase, universităţilor şi a Partidului Democrat.

Filmul Lifting the Veil al regizorului amator Scott Noble, în care apare şi Chris Hedges, nominaliza tocmai Partidul Democrat ca "cimitir al mişcărilor sociale", o strategie corporatistă banalizată, de altfel, prin folosirea ei continuă, chiar şi la noi, unde orice şansă a mişcării naţionaliste autentice, post-decembriste, a fost sugrumată, în faşă, de absorbţia ei în partidul fantomă al marionetei V.C. Tudor.

Hedges susţine, pe drept, că orice deschidere reală şi iniţiativă corectă nu poate pleca decât de la baza societăţii, fiindcă schimbările reale nu pornesc şi nu pot porni de la vârful societăţii, din norii ultra rarefiaţi ai puterii elitiste, un concept împrumutat de Chris de la C. Wright Mills (1916-1962), autorul unei cărţi foarte edificatoare, "The Power Elite", pe care o recomand tuturor cunoscătorilor limbii engleze, fiindcă nu ştiu să existe vreo versiune de limbă română a acesteia.

Din moment ce nu pot porni de la vârf, devine logic faptul că nici măcar cele mai semnificative mişcări populiste şi sociale nu ajung vreodată să deţină puterea reală, deşi pot influenţa climatul istoric, politic şi social.

Cartea conţine şase capitole, ale căror titluri sunt mai mult decât elocvente, ca descriere a etapelor pe care a trebuit să le parcurgă societatea umană: 1. Rezistenţa; 2. Războiul permanent; 3. Dezmembrarea clasei liberale; 4. Politica imaginată ca spectacol; 5. Dezertorii liberali; 6. Rebeliunea.

Îi dau cuvântul lui Chris Hedges:

"Incapacitatea clasei liberale (de mijloc) de a realiza confiscarea puterii, de către corporaţii, din mâinile cetăţenilor, faptul că libertăţile personale şi chiar garantul lor, constituţia, au devenit irelevante şi că expresia de 'guvernare consimţită' este lipsită de sens, au îndrumat-o către un discurs şi o acţiune care nu mai corespund realităţii. Şi-a împrumutat vocea actelor găunoase ale teatrului politic şi amăgirii că dezbaterea democratică şi liberul arbitru continuă să existe.

Clasa liberală refuză să recunoască realitatea evidentă, fiindcă nu vrea să-şi piardă poziţiile confortabile şi, adesea, bine plătite. [...] Mass media, biserica, universităţile, Partidul Democrat, artele şi sindicatele, stâlpii clasei liberale, au fost cumpăraţi cu banii corporaţiilor şi cu promisiunea firimiturilor aruncate lor de către cercul îngust al puterii. Jurnaliştii, care preţuiesc accesul la putere mai mult decât preţuiesc adevărul, promovează minciuni şi propagandă pentru a ne propulsa în războiul cu Irakul. Mulţi dintre aceeaşi jurnalişti ne asigură că este prudent să ne încredinţăm economiile de o viaţă unui sistem financiar condus de speculanţi şi hoţi. Acele economii s-au evaporat. Mass media, aservită reclamei corporatiste şi sponsorilor, în acelaşi timp, face invizibilă o mare parte a populaţiei, a cărei suferinţă, sărăcie şi nemulţumire ar trebui să fie subiectul central al jurnalismului.

În numele toleranţei - un cuvânt pe care Rev. Dr. Martin Luther King Jr. nu l-a folosit niciodată - cultele liberale refuză să denunţe ereticii care au profanat religia creştină cu cele mai rele aspecte ale consumerismului, şovinismului, lăcomiei, orgoliului imperial, violenţei şi bigotismului.. Aceste instituţii acceptă globalizarea şi capitalismul neîngrădit ca pe legi ale naturii.

Universităţile nu mai pregătesc studenţi care să gândească critic, examinând şi criticând sistemele ipotezelor culturale, politice sau ale puterii, punând întrebări profunde despre ţelurile şi moralitatea care susţineau cândva omenirea. [...] Printr-un târg faustian cu puterea corporatistă, multe asemenea universităţi [...], în schimb, nu numai că păstrează tăcerea privind puterea corporatistă, dar îi condamnă, ca fiind 'politici', pe toţi cei din interiorul zidurilor lor care pun sub semnul întrebării abuzurile corporatiste şi excesele capitalismului neîngrădit.

Sindicatele, organizaţii cufundate anterior în doctrina luptei de clasă şi pline de membri care solicitau ample drepturi sociale şi politice pentru clasa muncitoare, au fost transformate în negociatorii domesticiţi ai clasei capitaliste."

Desigur că retorica lui Hedges este mult mai amplă, din moment ce se întinde pe paginile unei întregi cărţi, dar, fiindcă suntem nu numai visători, ci şi oameni ai faptelor - sau cel puţin aşa ar trebui să fim - nu vă voi mai plictisi cu cifre, personaje şi statistici care ne etichetează clar ca pe o lume condusă haotic şi, mai ales, dezastruos şi fac un ultim apel la acţiuni care să dea sens acestei lumi, în care am ajuns să nu ne mai dorim să trăim şi să ne unim eforturile întru împlinirea unei viziuni comune.

Cu alte cuvinte, în concluzie, îmi permit să vă atrag atenţia asupra necesităţii stringente de a pune în aplicare a şasea etapă şi ultima, menţionată de Hedges, dacă dorim să scăpăm din marasmul societăţii corporatist-sclavagiste actuale, evadare care nu se va produce prin "revoluţiile cosmetizante", prin intermediul cărora ne-au păcălit elitele vreme de mii de ani, ci printr-o rebeliune paşnică, prin nesupunere civică, aşa cum o menţionam retoric în postarea anterioară, referindu-mă însă, premonitoriu, numai la domeniul fals ştiinţific contemporan.

"Una dintre puţinele atitudini filozofice, coerente, este ca atare revolta. Este confruntarea constantă dintre om şi anonimatul său. [...] Nu înseamnă aspiraţie, fiindcă este lipsită de speranţă. Revolta înseamnă certitudinea unei sorţi zdrobitoare, lipsită însă de resemnarea care ar trebui să o însoţească."

Albert Camus (1913-1960),
"An Absurd Reasoning"

Obey ... link2


22 de comentarii:

  1. Ok, asta a fost poate cel mai ciudat film documentar vizionat vreodata.
    Plin de contradictii si exagerat de deprimant, abia astept articolul. Multumesc pentru traducere .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Voi da explicatii detaliate in articol. Nu este deprimant. Este doar un alt apel la trezirea globala.

      Ștergere
  2. Aveti un aport f. important in cresterea nivelului de constiinta al romanilor. Va iubesc si va multumesc pt. munca pe care o depuneti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta este si speranta mea, sa ajung la constiinta celor care pot rezona cu o astfel de informatie. Iti multumesc si eu pentru fidelitate si aprecieri Alexandra !

      Ștergere
  3. dragul meu ai reusit din nou sa ne impresionezi cu munca ta..keep up the good work

    RăspundețiȘtergere
  4. Incepand de acum cativa ani,documentarele avertizau in privinta Otravirilor cu buna stiinta.Acum,si televiziunile au descoperit ca acest lucru chiar exista.Cam tarziu...dar vorba aceea,mai tarziu decat niciodata.

    Poate ar fi bine sa ia in considerare jurnalistii romani cele spuse in aceste documentare,caci investigand si scotand la suprafata adevarul din spatele afacerilor se poate eradica raul din lume.
    PS.nu fac referire la acest documentar,ci in general la cele de pe site.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu mai exista asemenea jurnalisti. Nu la noi. In alta parte exista un Chris Hedges sau un John Pilger sau altii. Noi facem sluj in fata americanilor si a UE.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu cat de bine e, fiindca momentan nu am nici un job si astfel se explica faptul ca-mi dedic tot timpul liber, deloc putin acum, mentinerii si promovarii acestui blog :). L-am initiat insa exact in scopul mentionat de tine, pentru trezirea lumii, fiindca de unul singur nu am nici o sansa sa pot lupta impotriva acestui sistem murdar si absurd care ne inrobeste de mii de ani. Si e bine sa stie si altii ceea ce am aflat eu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Arta vizuala mai putin(desi inedita prezentarea)in schimb multa informatie condensata intr-un timp parca f. scurt(ca sa ''diger'' anumite fraze a trebuit sa pun pe pauza).Am redistribuit pe pagina personala de facebook si sper ca va trezi interesul cunoscutilor mei.Am pus si adresa blogului si cea a postarii in vimeo;sper ca e ok asa.
    Felicitari Matt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca regizorul a incercat sa fie foarte original si sigur nu a reusit decat sa enerveze lumea. Mie, cel putin, mi-a fost foarte greu sa traduc acest film, fiindca, pe de o parte, acea succesiune aberanta de imagini si sunete disonante poate produce rau fizic, iar, pe de alta parte, asa cum spui si tu, naratorul s-a grabit sa comunice totul in mare viteza, facand foarte dificila subtitrarea intr-o limba straina. Informatiile furnizate insa de Hedges in cartea sa chiar sunt valoroase si, implicit, scenariul, care se bazeaza exclusiv pe citate, are valoare. De aceea m-am straduit sa-l traduc. Multumesc si eu pentru distribuire si aprecieri !

      Ștergere
    2. multumesc pentru munca ta, nu esti singur sunt multi care se trezesc,ne trezim...dar nu stim cum sa actionam decit seruind filmul ....prin lista de"prieteni"sau afisindu-l pe facce....,multumesc inca odata !

      Ștergere
    3. Deocamdata trebuie sa informam cat mai multi oameni, pana se va forma o masa critica. Si atunci nu vom mai putea fi ignorati. Cu placere !

      Ștergere
  9. Revin cu un mic comment...m-am mai gandit un pic la abordarea originala a regizorului si am ajuns la ideea ca poate a ales imaginea in contrast si fragmentata tocmai pt. ca derularea ei in clar si la o viteza "normala" ar fi accentuat si mai mult brutalitatea unor scene;evoc aici imaginea unui trup uman,doborat deja si pe care opozantii continua sa-l loveasca cu salbaticie,pe indelete...imagine parca scoasa din arhiva TVR(evenimentele de la Tg.Mures,primavara lui 1990-cred ca stii la ce ma refer).
    Doar o umila opinie personala.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu ma indoiesc ca intentiile i-au fost oneste. Dar rezultatul este penibil, din pacate. Este singurul film care mi-a facut greata, la propriu, incercand sa-l traduc, din cauza succesiunii stupide de imagini. Vorba unui amic: nu este exclus sa contina si mesaje subliminale. Oricum, asa cum am afirmat mereu, aveti libertatea de a trage propriile concluzii si nu de a le accepta pe ale mele, fara rezerve. Dar daca nu ar fi fost mesajul lui Hedges, nu l-as fi tradus niciodata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumiri pt traducere, fiindca dupa minutul 5 am renuntat la vizionare si am descarcat doar textul :)

      Ștergere
  11. Nu trebuie să ai un nivel de conştiinţă uriaş pentru a observa că un curent ocult a cuprins România spre a o răpune şi a făcut (şi continuă să facă) legea la noi. Necazul cel mare este că „ei” au un plan clar de atac, în timp ce noi nu avem nici un plan de apărare.

    Aud mereu îndemnul de „a ne trezi” din somnolenţă pentru a vedea adevărul. Dar dacă doar ne trezim ce realizăm, dacă nu protestăm? Fără acţiune „trezirea” e doar scrâşnire de dinţi. Trezirea trebuie să fie o trezire din inacţiune, din somnolenţa şi deruta în care ne-au cufundat zi de zi prin toate căile mass-media. Trezirea trebuie susţinută de luptă, căci niciodată schimbarea de jos în sus nu a fost posibilă paşnic. Schimbarea de la vârful societăţii, prin elitele ei, chiar dacă ar fi posibilă, ar fi bănuită din start de falsitate, în fond de schimbarea formală, („de ochii lumii”) pentru a permite planurilor oculte să meargă mai departe.

    Ar mai fi posibil protestul pornit de la fiecare om în parte, prin nesupunere la nişte legi aberante, la nişte semeni care te vor slugă în sistem. (Semenul care te vrea slugă spre folosul lui este primul tău duşman).

    Apoi cei care se revoltă sunt numiţi „elemente antisociale”. Cât cinism! Antisociali sunt cei care îi vrea pe toţii ceilalţi să muncească spre folosul lor propriu, care adună averi şi se ghiftuiesc cât e ziua de mare în petreceri fără rost, în faţa camerelor de luat vederi, ştiind că semeni de-ai lor o duc rău şi sunt lipsiţi de cele mai elementare necesităţi de trai. Ei sunt a-socialii, adică lipsiţi de trăsătura socială, căci se spune că omul este o fiinţă socială, nu?

    Societatea se dovedeşte a fi un sistem complex şi viu. Ea, precum un imens protozoar, devorează planeta şi măreşte entropia în acest sistem închis, ca un borcan invadat de furnici. Indiferent de sistemul social planeta tot va fi secătuită într-o bună zi, aşa cum omizile devorează frunzele unui pom. Dar, spre deosebire de omizi, care se mută la pomul vecin, noi nu avem decât o singură planetă şi suntem prizonierii ei, ca furnicile din borcan. Deci va trebui să gândim la un sistem social inteligent, care să minimalizeze acţiunea nefastă a activităţilor omeneşti pe Pământ, chiar dacă acel sistem se va numi socialism sau comunism.

    Ar fi multe de spus, dar nu facem decât să amplificăm vacarmul de cuvinte şi să stăm inactivi. Acţiune? Când?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai studiati acest blog. Poate veti gasi si postarile care dau solutii, inclusiv cele necesare initierii unei revolte pasnice. Eu mi-am asumat sarcina de a informa, pentru a deschide ochii oamenilor si am facut un efort considerabil in acest sens. Vreti sa va port si stindardul ? Candva am si facut-o, fara nici o sustinere din partea altora.

      Ștergere
  12. Ceea ce am spus era adresat tuturor, nu neapărat ţie autorule. Ştiu că aşa se întâmplă şi puţini oameni sunt solidari până la capăt. Stindardul trebuie fluturat de întreaga Românie UNITĂ.
    Apoi mai cred că pentru fiecare eveniment există un timp anume când trebuie să se petreacă şi simt că „iniţializarea” schimbării sistemului la noi este apropiată. Probabil că vor apare la momentul potrivit şi cei care vor şti ce să pună în loc, în aşa fel încât să nu mai cădem din lac în puţ, cum am păţit-o în 89, prin lovitura de stat înscenată drept revoluţie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceea ce spuneti nu este nimic nou. Mai ales pe acest blog. Dar ideile sunt bune. Sa speram ca vor fi si aplicate, candva.

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !