30 apr. 2012

Wilhelm Reich - Dreptul omului de a şti

"În inima ştiinţei se află numai descoperirile care implică o schimbare a perspectivei mondiale. Descoperirile în ştiinţă sunt posibile numai în societăţile care le acordă cetăţenilor libertatea de a urma adevărul, indiferent unde ar putea conduce acesta şi care, ca atare, manifestă respect pentru căile diferite pe care le poate urma adevărul ştiinţific."

John Charles Polanyi,
Laureat canadian al premiului
Nobel pentru chimie (1986)

Acest scurt film biografic, Wilhelm Reich - Man's Right to Know, al genialului medic, a fost produs de The Wilhelm Reich Infant Trust, în 2002, cu scop educaţional, fiind prezentat la intrarea în muzeul dedicat savantului austriac şi cuprinzând, într-o formă foarte concisă, pe baza unei arhive fotografice şi filmate, pe lângă biografia acestuia şi circumstanţele care l-au condus spre descoperirea energiei orgonice şi, de asemenea, relatarea succintă a războiului nedrept şi brutal purtat de FDA împotriva sa, care nu a reuşit să distrugă, în totalitate, opera lui Reich, dar a condus la încarcerarea şi moartea sa în detenţie.

27 apr. 2012

Familia Rothschild - Profeţii banilor

"Adevărata ameninţare la adresa oricărei republici este guvernul invizibil, care, ca o caracatiţă gigantică, îşi întinde tentaculele scârboase peste oraşele şi naţiunile noastre. La vârf se află un grup mic de case bancare, la care se face referire, în genere, prin expresia 'bancherii internaţionali'. Această mică gaşcă ne conduce guvernele către propriile ei ţeluri egoiste. Operează din spatele unui paravan auto-creat şi ne confiscă funcţiile publice, organele legislative, şcolile, tribunalele, ziarele şi orice agenţie creată vreodată cu scopul de a proteja publicul."

John Francis "Jonef " Hylan
(1868-1936)

The House of Rothschild - Money's Prophets este un film eclectic, creaţia unui anonim care a reunit secvenţe aparţinând unor filme diferite, fapt uşor de constatat datorită prezenţei mai multor comentatori şi, mai ales, a unei viziuni departe de a fi unitară ca scenariu, în încercarea de a relata, "istoric", ascensiunea celei mai periculoase dintre toate familiile parazite care au asuprit vreodată acest Pământ.

22 apr. 2012

Educaţie pentru un viitor durabil

"Funcţia unii copil este de a-şi trăi propria viaţă şi nu viaţa pe care nişte părinţi stresaţi cred că ar trebui s-o trăiască. În mod evident, o şcoală care obligă copii activi să stea nemişcaţi într-o bancă, studiind, în majoritate, subiecte inutile, este o şcoală proastă. Este o şcoală bună numai pentru cei care cred într-o asemenea şcoală, pentru acei cetăţeni lipsiţi de creativitate care doresc numai copii docili, fără imaginaţie, care să se potrivească unei civilizaţii al cărei standard de succes este reprezentat numai de bani."

Alexander Sutherland Neill
(1883-1973)

New Future Media a lansat în data de 2 martie 2012, acest documentar, Education for a Sustainable Future, în regia fraţilor Tom şi David Hallatt, revelând lipsa de viitor social a practicilor din învăţământul actual, analizând critic tot ceea ce ar putea fi considerat relevant într-un nou sistem educaţional, care ar putea elibera întreg potenţialul uman, detaliind, simultan, metode educaţionale specifice, provenind dintr-o gamă vastă de surse, ce par să cultive aptitudini sociale, tehnici de dezvoltare a gândirii critice şi o mare diversitate de practici de consolidare a unui viitor pozitiv, care, trebuie să recunoaştem, ar trebui să fie componentele esenţiale ale oricărei societăţi avansate, ce se doreşte a fi şi durabilă.

16 apr. 2012

Ascensiunea şi declinul unui geniu:
Royal Raymond Rife

"Operăm în cadrul iluziei fatale că nici o boală nu poate fi vindecată fără aportul medicamentelor. Această concepţie a fost responsabilă pentru mai multe daune provocate omenirii, decât orice alte nenorociri. Bolile nu fac decât să crească, proporţional cu numărul doctorilor aflaţi în activitate."

Mahatma Gandhi
(1869-1948)




În 2008, realizatorul Shawn Montgomery re-edita cele două episoade ale unui film ceva mai vechi, din 2004, integrându-le în documentarul de faţă, The Rise and Fall of a Scientific Genius: The Forgotten Story of Royal Raymond Rife, în care permite protagoniştilor de mult dispăruţi ai acestei drame cumplite să-şi relateze propria poveste, a inventării unor instrumente optice revoluţionare, ce au permis descoperirea leacului pentru orice boală infecţioasă cunoscută, fapt care a şocat perversa şi lacoma lume medico-farmaceutică, mânată, aproape în exclusivitate, de o neostoită poftă de profit şi de un dispreţ total pentru bunăstarea omenirii.

6 apr. 2012

Hollywood şi maşina de război americană

"Am aflat, devreme în viaţă, că războiul îşi formează propria sa cultură. Iureşul luptei dă dependenţă puternică şi adesea letală, fiindcă războiul este un drog [...] Este comercializat de creatorii de mituri - istorici, corespondenţi de război, regizori, romancieri şi stat - fiecare dintre ei înzestrându-l cu calităţi pe care adesea le posedă: exaltare, exotism, putere, şansa de a ne depăşi condiţia mizeră în viaţă, fiind un univers bizar şi fantastic, care are o frumuseţe grotescă şi întunecată. Domină culturi, distorsionează amintiri, corupe limbaje şi infectează totul în jur, chiar şi umorul, care devine preocupat de perversiunile sumbre ale mizeriei şi ale morţii. Întrebări fundamentale, privind sensul sau lipsa de sens a locului nostru pe planetă, sunt abandonate, când îi privim pe cei din jur cum se scufundă în adâncile lui tenebre. Războiul expune capacitatea de a face rău, care se ascunde, superficial, în fiecare dintre noi şi de aceea, pentru atât de mulţi, este atât de greu să discute despre el, după ce a luat sfârşit."

Chris Hedges,
"War is a Force that Gives Us Meaning"

Un episod al emisiunii Empire a postului Al Jazeera - moderată de Marwan Bishara - era difuzat, în decembrie 2010, sub titlul "Hollywood and the war machine", încercând să examineze relaţia simbiotică dintre industria filmului şi complexul militar-industrial, demonstrând mecanismul psihologic pervers prin care iadul războiului este "purificat" de marele ecran şi transformat în darul lui Dumnezeu, fiindcă Pentagonul mituieşte, la propriu, studiourile de filme, pentru a mistifica realitatea şi a crea mituri eroice.