29 mar. 2011

Matricea vie - Ştiinţa vindecării

"The Living Matrix este un film ce trebuie neapărat văzut, de oricine este interesat să-şi deschidă mintea către posibilităţi de vindecare pe care medicina alopată nu le poate explica. Succesul său, încă de la primele vizionări, laolaltă cu un puternic curent de opinie în favoarea medicinei alternative, demonstrează importanţa acestui film în promovarea unor idei revoluţionare pentru publicul larg."

Richard Cohn,
Publicist

Acest film - produs de Harry Massey, fondator al Nutri-Energetics Systems şi regizat de Greg Becker, preşedintele companiei mediatice Emaginate - aruncă o provocare medicinei convenţionale, de a-şi extinde orizontul cunoaşterii biologiei umane, invitându-ne într-o călătorie fascinantă, condusă de unii dintre cei mai respectaţi experţi în medicina bioenergetică sau alternativă.

În perspectiva apropiatei intrări în vigoare a unei aberaţii, numită Codex Alimentarius, care-şi propune să legifereze obiceiurile noastre alimentare prin scoaterea în ilegalitate a unor plante şi impunerea unei îndepărtări, accentuate, de orice remediu natural, care a însoţit omenirea în lunga-i călătorie de la Geneză şi până în prezent, punctele de vedere prezentate în documentar sunt chiar subversive, demonstrând, fără putinţă de tăgadă, impotenţa aşa-zisei medicine alopate de a înţelege adevărata natură umană, scopul ei evident fiind de a croniciza o întreagă suită de boli, incurabile numai în paradigma curentă.

Deşi fizica cuantică se apropie rapid de aniversarea a 100 de ani de existenţă, pentru medicina curentă Pământul a rămas plat, aceasta fiind incapabilă să abandoneze modelul mecanicist newtonian, ale cărui limite, în explicarea Universului şi a naturii vii, au devenit tot mai evidente, oricărei persoane căreia nu-i este frică să gândească.

Am explicat şi cu altă ocazie, că această opacitate a partizanilor defunctei medicine alopate nu este deloc întâmplătoare, complicitatea cu lacoma industrie farmaceutică fiind una dintre cauzele primordiale.

Din cauza acestei evidente lipse de onestitate, este inutilă promovarea unui dialog care să releve suita interminabilă de dovezi în favoarea medicinei holistice, cu toate ramurile ei, de existenţa cărora medicii alopaţi sunt perfect conştienţi, dar pe care preferă să le ignore, din pură rea-voinţă.

Otrăvirea chimică a populaţiei terestre, care s-a amplificat odată cu ascensiunea primului vânzător de ulei de şarpe şi leacuri pe bază de petrol, din funesta familie Rockefeller, a condus în ultima sută de ani la dispariţia noţiunii de vindecare şi înlocuirea ei cu statistici măsluite şi cu ideea convieţuirii cu boli, pentru care medicina alternativă oferă soluţii viabile imediate, cu rezultate spectaculoase.

Ca un minus al documentarului, recunosc că m-a surprins neplăcut teoria propagandistică a distrugerii fostei Iugoslavii de către sârbii malefici şi intervenţia  "bunilor americani", pentru a-i vindeca prin terapii neconvenţionale pe membrii familiilor afectate.

Mă tem că un adevărat bioterapeut ar fi trebuit sa ştie adevărul privind masacrul organizat de administraţia Clinton, în complicitate cu NATO, în ţara vecină, care, prin poziţia ei de nealiniere, a fost ani de zile o ameninţare la adresa ambelor blocuri militare majore, pe vremea războiului rece.

Un studiu al National Center for Complementary and Alternative Health, din SUA, a descoperit un număr crescând de americani ce utilizează tehnici medicale alternative, care încorporează principiile medicinei informaţionale ca: meditaţia, respiraţia controlată, masajul terapeutic şi yoga - numai în ultimii cinci ani înregistrându-se cifre record.

Datorită efectelor secundare, invalidante, ale drogurilor chimice - pe care cineva le reboteza efecte primare, fiindcă sunt singurele garantate din start - dependenţei şi costurilor prohibitive ale "tratamentelor", este mai mult decât logică reorientarea către medicina alternativă, chiar şi pentru cei ce nu sunt familiarizaţi cu noile principii ale comunicării cuantice şi ale câmpurilor energetice umane.

Examinarea fiziologiei umane prin lentilele fizicii cuantice ne depărtează, tot mai mult, de modelul maşinii biochimice, prin dovezile copleşitoare privind comunicarea interatomică şi chiar intercelulară şi ale mecanismelor energetice de control ale stării de sănătate, care răstoarnă toată anatomia tradiţională, prin negarea rolului de procesor central al creierului şi reatribuirea lui unui organ mult mai competent, inima.

Proiectul Genomului Uman iniţiat de Ari Patrinos, în 1989, anunţa, în 2003, finalizarea cartografierii genomului uman, cu identificarea a circa 25.000 de gene, de aproape cinci ori mai puţine decât numărul impus de teoria predeterminării genetice a naturii umane.

Acest eşec predictiv nu pare să jeneze pe nimeni, fantasmele iniţiate de Watson şi Crick, în 1953, privind rolul fundamental al ADN-ului uman în determinarea comportamentului şi a fiziologiei, rămânând în vigoare şi astăzi.

Teoria ciocnirilor moleculare, ca mod de a transmite informaţia la nivel microscopic, rămâne de asemenea validă, deşi este la fel de aberantă ca teoria astronomică a genezei lunare din ciocnirea Terrei cu un alt corp ceresc, deşi există dovezi că Luna este mai veche decât întregul sistem solar.

Absurditatea unei astfel de teorii newtoniene, chiar dacă Pământul nu prezintă, nicăieri, semnele dispariţiei unei asemenea cantităţi de masă planetară şi nici nu se explică cum de a revenit, miraculos, la forma sa aproape sferică, nu pare să-i deranjeze pe cei ce se cred astronomi, aşa că glaucomul ştiinţific al celor ce ar trebui să se ocupe cinstit de studiul fiziologiei umane şi ignorarea unor dovezi la fel de evidente, nu trebuie să ne mai şocheze.

Studii, tot mai profunde, demonstrează funcţionarea sistemului nervos şi a creierului într-un mod ce sugerează nelocalizarea fizică a proceselor neurologice, ce au loc la viteze ce depăşesc limitele fiziologice de transmitere a influxului nervos, întreg sistemul biologic uman fiind reglat de metronomul cardiac, ce dovedeşte şi surprinzătoare capacităţi intuitive.

Rupert Sheldrake, unul dintre savanţii intervievaţi,  este un binecunoscut biochimist britanic, absolvent al Universităţii Cambridge, ce a efectuat cercetări extinse în domeniul parapsihologiei, fiind însă celebru pentru teoria câmpurilor morfogenetice sau morfice, ce stau la baza funcţionării tuturor sistemelor vii.

Deşi este tratată cu ostilitate de comunitatea ştiinţifică, teoria lui Sheldrake a fost dovedită printr-o serie de experimente deosebite, care revelau transmiterea de informaţii la diverse generaţii de şoareci de laborator, prin intermediul acestor câmpuri, datorită unui fenomen de rezonanţă morfogenetică, un gen de feedback ce afectează un întreg grup de fiinţe.

Sheldrake defineşte câmpul său morfogenetic ca pe o bază de date universală, aflată atât la dispoziţia fiinţelor vii cât şi a formelor abstracte, mentale, accesul concomitent la aceste înregistrări, putând explica, pe de altă parte, multe cazuri de inventatori ce au dezvoltat soluţii tehnice aproape identice, în condiţiile unei izolări geografice de necontestat.

Ca mod de transmisie şi partajare a unor tipare informaţionale şi arhetipuri, ce a fost cumva acceptat în mod tacit, teoria lui Sheldrake seamănă izbitor cu cea a inconştientului colectiv imaginată de psihiatrul Carl Jung, teorii pe care britanicul le consideră complementare, câmpurile morfice conţinând suficiente informaţii pentru a modela, în cazul unei fiinţe vii, forma fizică, comportamentul individual şi cel coordonat, de grup, în cazul fiinţelor sociabile.

El admite, de asemenea, similaritatea cu noţiunea de arhivă akashică - un termen vedic ce desemnează o bibliotecă a tuturor experienţelor şi memoriilor înregistrate de fiinţele umane în cursul vieţii fizice - care a fost popularizat, în cadrul culturii occidentale, de teozofi celebri ca Helena Petrovna Blavatsky sau Rudolf Steiner.

Indiferent de denumirea utilizată, conceptul unui câmp informaţional universal ar putea fi singura explicaţie validă pentru multe fenomene ce dovedesc localizarea extracorporală a memoriei fiinţei umane, iar pentru partizanii lui Nassim Haramein, pe care mă văd nevoit să-l reamintesc, evoluţia psihică a fiinţelor umane poate fi explicată prin deplasarea spaţială şi temporală a sistemului solar către zone mult mai dense din punct de vedere informaţional, cu care am putut intra astfel în rezonanţă.

"Un nou film fenomenal, cu informaţii incredibile, care vă vor schimba modul de a gândi despre corpul şi mintea voastră şi despre medicină... Constituie o declaraţie izbitoare, că fiecare fiinţă vie are capacitatea de a se autovindeca, aducând dovezi ştiinţifice privind realitatea câmpului informaţional care ne înconjoară."

Jewels Johnson, CHT , 
Prezentator "The Law of Attraction Radio"

The Living Matrix (torrent)

24 de comentarii:

  1. Salut Matt. Sint aici si iti multumesc din nou, (καλο μου φιλε). Ce sa-ti spun sint zilnic pe blogul tau ,chiar daca nu ti-am scris aprecierile mele de fiecare data. De altfel esti primul site care il deschid in fiecare zi. Ramai mereu asa pentru toti dar mai ales pentru cei care cunosc cu "adevarat" valoarea si efortul depus pentru a aduce la lumina toate aceste informati in aceste vremuri.Sa fi fericit. Iti multumesc , iti multumesc,cu respect Iannis.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Iannis! Iti multumesc si eu pentru fidelitate. Mai sunt multe de facut, asa ca voi continua.

    RăspundețiȘtergere
  3. buna ziua...dragut ce se petrece aici..deci vroiam sa zic ca e foarte interesanta informatia....problema e ca viata a fost, este si va fi manipulata de cele mai mari organizatii secrete aici intra de la fratia sarpelui pina la masoni si terminam cu familiile regale...atita timp cit bolile sunt controlate prin alimentatie si in primul rind virusii creati in laboratoare secrete nu are cum sa fie totul asa cum trebuie sa fie....multumesc sa de-a Dumnezeu sa fie bine....

    RăspundețiȘtergere
  4. Super !!!
    Vazusem filmul in vara lui 2009, asteptasem cu nerabdare sa apara pe net (pentru ca vazusem trailer-ul inca din 2008) si mi-a placut mult, datorita informatiilor pe care le prezinta. E super ca l-ai tradus sa il poata vedea cat mai multi oameni!
    Felicitari din toata inima pentru munca pe care o faci in acest fel!
    (cred ca tot pentru asta iti multumea si Giuseppe)

    RăspundețiȘtergere
  5. buna Matei!
    ma uluiesti cu munca ta COLOSALA.
    nu pot decat sa-ti trimit afectiunea si gandul meu bun pt tot ceea ce faci.
    PACE, LUMINA SI IUBIRE!
    cu prietenie,
    Sergiu-Silvan!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc Sergiu pentru toate gandurile bune.

    RăspundețiȘtergere
  7. NUCLEAR FUSION PARTICLE ENVIRONMENT

    http://www.youtube.com/watch?v=szyoB80GPxU

    Just entering the microcosm of atom matter where it is able to absorb and emit energy, still having the possibility to obtain energy from the mass of matter which can be found everywhere. Interestingly, E = mc² does not contain any reference to a particular substance, but there is no need, for one gram of air, water or gram per gram of cosmic particles, is also a gram of mass. So our new role is important to release any material amount of energy in mass that surrounds us and which we use or adapt to the devices and equipment built until now

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna ziua,

    Filmul Matricea Vie mi-a fost trimis de catre o prietena draga mie,si l-am vizionat imediat .Mi se pare uimitor si ,sincer mi-ar placea sa impartasesc si altora informatiile cuprinse in film.As dori sa stiu prin urmare daca se poate achizitiona de undeva, eventual si cu subtitrare. Va multumesc si astept raspuns .Andreea

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc frumos pentru acest film.Tinand cont de lenea de care dau dovada in a citi carti acesti film este foarte adecvat si util.Numai urari de bine si mult spor in continuare

    RăspundețiȘtergere
  10. Ca parapsiholog (bioenergoterapeut),sunt bucuros sa constat ca difuzarea acestui film are efecte vizibil benefice in (sub)constientul colectiv.E foarte bine ca cineva are curajul,inspiratia,determinarea sa isi asume revelarea unor realitati evidente,cum sunt "terapiile alternative".Ca psiholog,astept sa vad cand/cum si mai ales cat de repede aceste marturii vor (dez)afecta in esenta sa acest autodistrugator spirit gregar al nostru,al acestui nefericit popor roman adus in pragul pierderii de sine de catre insusi "produsul" sau...Multumiri Matt pentru demersul tau si,Lumina fie cu tine!Stima,

    RăspundețiȘtergere
  11. "Terapiile alternative" sunt singurele benefice. De fapt, medicina alopata ar trebui sa fie "alternativa" nealeasa de nimeni. Sa speram ca efectul acestor informatii va fi cat mai rapid. Multumesc pentru aprecieri !

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna Matt,

    foarte interesante subiecte.
    acum am aflat de existenta acestui blog.
    pot spune : felicitari pt.ceea ce faci !!!!
    voi reveni dupa ce citesc mai mult din ce exista aici.

    Diana

    RăspundețiȘtergere
  13. Buna si tie Diana si multumesc pentru aprecieri.
    Lectura placuta !

    RăspundețiȘtergere
  14. Mai omule,felicitari sincere pentru ce faci aici,sa fi sanatos si curajos.
    Marian din Constanta.

    RăspundețiȘtergere
  15. Multumesc pentru aprecieri si urari !

    RăspundețiȘtergere
  16. Draga Matt,

    felicitari pentru tot ceea ce faci, mai ales pentru contributia la ridicarea "valului" si a nivelului de constiinta al celor care aleg sa te viziteze...

    Te imbratisez,
    Ursula

    P.S. Am remediat situatia :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumesc mult pentru aprecieri Ursula ! :)

    RăspundețiȘtergere
  18. MULTUMESC F MULT PTR TOT CEEA CE POSTEZI MATT!
    ESTI UN SPIRIT DEOSEBIT.
    SA AI PARTE DE MULTA SANATATE SA NE POTI DEZVALUI PE MAI DEPARTE CEEA CE NOI NU AM AFLAT.
    PACE, LUMINA SI IUBIRE!

    RăspundețiȘtergere
  19. Cau Marian, am vrut sa dau mai departe linkul... dar cumva...a devenit inactiv chiar si la copii d la matrix.
    Ma intrebam daca se poate cumva... "aburca" iar pe net, cind o fi, dac s poate. Thanx man! Steph

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Filmul era urcat de ei pe undeva, dar nu mai colaboram de ceva vreme. Si nu ma bag la filme cu drepturi de autor. Mai mult ca sigur ca poate fi gasit prin torrente sau pe Youtube pe undeva. Subtitrarea mea se afla inca pe site-urile mentionate pe pagina de Instructiuni.

      Ștergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !