12 dec. 2010

Revenirea la sursă - Filozofie & Matrix

Trilogia fraţilor Wachowski debuta, în 1999, cu primul film al seriei, The Matrix, care stabilea un standard greu de atins ca şi efecte speciale şi unul neatins, încă, din punct de vedere al originalităţii scenariului, ce integra, într-un tot unitar, referirile la subculturile cyberpunk şi hacker, cu ideile filozofice izvorâte din teoriile lui Rene Descartes, Immanuel Kant, Platon şi cu simboluri întâlnite cam în toate religiile majore ale planetei.


Seria a continuat cu alte două filme lansate în acelaşi an, 2003, Matrix Reloaded şi Matrix Revolutions, mai putin agreate de critică, dar care, în perspectiva fanilor şi chiar a filozofilor, pe care-i veţi urmări în acest documentar apărut un an mai târziu, completează universul descris de primul film al seriei, raspunzând complet întrebărilor, deloc puţine, generate de acesta.

Trilogia descrie un viitor destul de sumbru, în care realitatea percepută de majoritatea omenirii este, de fapt, o complexă simulare interactivă, Matrix, creată de maşinile guvernate de o inteligenţă artificială, cu scopul de menţine oamenii sub control şi a le folosi activitatea electrică corporală, în transa în care se află, ca surse de energie, în absenţa energiei solare de care aceştia au privat maşinile, într-un prim război purtat, se pare, în anul 1999.

Acţiunea filmului gravitează în jurul personajului principal, Thomas A. Anderson, sau Neo, pe numele său de hacker, care reprezintă personificarea Alesului şi  pe care Morpheus îl răpeşte Matrix-ului, ferm convins că el este acel Mesia a cărui apariţie fusese prezisă de un personaj central al mişcării de rezistenţă, Oracolul.


Rolul lui Neo era desigur, de a elibera omenirea din sclavia impusă în numele maşinilor de către Agenţi, programe conştiente, a căror autoritate arogantă, niciodată contestată, reprezenta o ameninţare continuă pentru rebeli, iniţial doar în mediul virtual al Matrix şi mai apoi şi în "deşertul realului".


Ideea filozofică centrală a filmului, constă în exploatarea temerii esenţiale ce reiese din opera geniului renascentist, Rene Descartes: "Dar dacă viaţa actuală este doar un vis?"

O simplă speculaţie filozofică, am putea spune, întâlnită sub o formă puţin diferită şi la Kant şi Baudrillard, dar şi în budism, este transformată, în filme, în realitatea terifiantă a unui vis impus drept realitate, unei omeniri în majoritate inconştientă.


Violenţa din film, deloc nesemnificativă, este compensată de ideea practicării ei într-un mediu de fapt virtual şi nu la modul gratuit, ci în scopul, mai mult decât nobil, de a salva întreaga umanitate, iar coregrafia artelor marţiale, practicate de eroii acţiunii, este la superlativ.


Filmele au avut o priză deosebită la public, dovedită de cultul generat în jurul lor şi de sumele imense încasate în timp, de peste 1,6 miliarde $, şi de asemenea, prin faptul că pun sub semnul întrebării orice autoritate care solicită o supunere necondiţionată, în virtutea unor prerogative impuse prin forţă, context poate mai puţin evident la data lansării primului film, dar mai mult decât clar în anii ce i-au urmat lui septembrie 2001 şi conflictelor aberante declanşate, în lume, de imperiul american.

Documentarul de faţă, opera regizorului Josh Oreck - pare-se niciodată tradus în română - vine poate târziu pentru noi, ţinând cont de data lansării lui, 2004, dar am considerat că este necesar să fie cunoscute toate implicaţiile religioase şi mai ales filozofice ale trilogiei, exemplificate perfect de o pleiadă de filozofi, dintre care îl voi aminti doar pe profesorul Universităţii Princeton, dr. Cornel West, care este şi unul dintre protagoniştii seriei, ca şi consilier al unicului oraş al omenirii, Zion.

Trebuie să-mi fac mea culpa şi să recunosc că am negat rolul filozofiei, în timp, considerând-o ca pe un hobby snob al persoanelor cu prea mult timp liber şi prea puţine calificări reale, pentru a putea avea o ocupaţie lucrativă, şi, ulterior, nu am găsit nici timp, nici motivaţie, pentru a mai reveni asupra filozofiei, cu o viziune matură de această dată.

Îmi place să cred că m-am maturizat între timp, deşi bărbaţilor rar li se întâmplă acest lucru mai devreme de 80 de ani, fiindcă, în ultima vreme, multe cărţi dar şi multe documentare, ca cel extrem de inspirat şi bine realizat al lui Roger Scruton sau ca seria de prelegeri ale prea modestului Nassim Haramein, împreună şi cu filmul de faţă, m-au făcut să mă ruşinez de superficialitatea mea de atunci, şi să realizez că ceea ce au susţinut filozofii peste vremuri, că filozofia este ştiinţa supremă, nu este absolut deloc exagerat, ci dimpotrivă, subapreciat.

Se pare că ei, huliţii filozofi, deţin de milenii cheia eliberării minţii umane din capcana cotidianului inutil şi noi ne învrednicim abia astăzi să le descoperim meritele, într-un moment în care probabil că modificarea frecvenţei de rezonanţă Schumann, ne deschide gândirea spre anumite experienţe, altminteri imposibile. 

Asta ca să-mi ofer şi o scuză, motivată ştiinţific, pentru opacitatea care m-a oprit până acum să le accept şi să le preţuiesc reflecţiile filozofice la adevărata lor valoare.
 Am ezitat prea multă vreme să descopăr, în gândire, metoda de a evada din închisoarea fizică şi mentală căreia îi aparţinem cine ştie de când şi pe care fraţii Wachowski au scos-o atât de elegant şi incisiv din anonimat, smulgându-ne privirile blocate obsesiv asupra umbrelor aruncate de foc, pe pereţii peşterii lui Platon şi impunându-ne să privim o altă realitate, dincolo de zidurile cuştii niciodată percepută concret.

Am ţinut să fac această penitenţă încă de cand am scris articolul asociat importanţei frumuseţii în artă şi implicit, în tot ce ţine de natura umană, dar poate am uitat sau nu am avut curajul de a o recunoaşte, atunci.

O fac acum, recunoscând fără rezerve că acel "cogito" al lui Descartes, este cu siguranţă cu mult mai important decât "ergo sum", fiindcă de milenii ne străduim doar "să fim" şi prea puţin "să reflectăm" la adevărata natură umană, la scânteia divină care ne animă, la comuniunea deplină cu o conştiinţă unică, supremă, căreia ateii îi conferă denumirea de Univers, cu toate sinonimele lui, dar pe care noi ştim să o numim simplu, pe nume: Dumnezeu.

Return to the Source - Philosophy & Matrix

Subtitrare

17 comentarii:

  1. Saru'mana mult de tot! L-am pus si noi!
    O treaba exceptionala ca de obiecei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am remarcat acum. Voi insera si eu cartea la index si in postare.

    RăspundețiȘtergere
  3. Esti genial frate ! si tu si fymaaa ... va citesc de cand am auzit de voi .. multumesc mult pentru toata munca ta !

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt un simplu om. Multumesc pentru aprecieri si pentru fidelitate ! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Multe salutarii Matt !. Sint Iannis , DORESC SA-TI SPUN, ca urmaresc blog-ul tau in fiecare zi ( si chiar de mai multe ori ) Chiar ma intreb de multe ori ce vei mai posta ,ca si de data asta, dealtfel. Am ramas adanc impresionat de acest film. Trebuie sa-ti spun ca (trilogia) acest film l-am vizionat de cele mai multe ori decat oricare altul. Am simtit si am inteles ca aceasta trilogie e mult mai profunda decat pare la prima vedere. Cred mult ca are de a face cu insusi realitatea noastra. Iti mulumesc pentru efortul tau ,pentru dorinta ta (nu stiu de unde izvoraste) de a oferi lumii celor interesati un izvor "limpede" de informatii. Nu doresc sa te laud si cred ca acesta nu e nici dorinta Ta, dar titrarile tale sint de exceptie. Astept si filmul meu... poate iti mai amintesti si poate cindva printre tot ce faci vei gasi timp . Am un un film al lui GREGG BRADEN , este din mai 2007 realizat in Italia la o conferinta pe tema MATRICEA DIVINA dupa cartea cu acelasi nume publicata la editura foryou. Daca nu ai citit-o chiar te rog sa o faci pentru ca ve-i intelege multe. Am incercat sa ti-l trimit si tie si la Iesirea din matrix , dar nu stiu de ce nu am reusit prin transfer.ro. Sa fii fericit Matt. Si multa energie in continuare. Numai bine. Grecia

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate reusesti sa-l incarci si pe STAGEVU. Iannis.

    RăspundețiȘtergere
  7. Bine ai revenit prin comentarii Iannis ! Singurul motiv pentru care nu urc un film pe stagevu simultan cu movshare, este blocarea periodica a acestui server, ultima a durand aproape 10 zile. Am urcat filmul in doua variante pe stagevu sperand sa prind o fereastra de publicare. Ambele sunt blocate momentan, iar upload-ul este deja interzis pe server. Conferinta amintita a lui Gregg Braden a fost publicata pe blogul prietenilor mei de la fymaaa, acesta fiind link-ul: http://fymaaa.blogspot.com/2010/11/gregg-braden-matricea-divina-26112010.html.
    E posibil ca transfer.ro sa nu accepte upload de la IP-uri din strainatate, desi nu stiu sigur daca este asa. Filmul lui Louise Hay "You can heal your life" nu l-am tradus inca, fiindca nu aduce ceva nou, tratand aceeasi problema a legii rezonantei, a carei functionare este usor de explicat acum, avand tradusa conferinta lui Nassim Haramein. Sunt multe filme pe aceasta tema, "The Secret" fiind unul dintre ele, daca nu cumva chiar primul. Il poti urmari, in caz ca nu stii deja de el, la acest link: http://fymaaa.blogspot.com/2008/11/secretul-legea-atraciei.html.
    Multumesc de intelegere Iannis. Numai bine si sarbatori fericite in caz ca nu ne mai "citim" pana atunci !

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc mult pt ceea ce faci! Felicitari!
    Am sa incerc sa urc si eu filmul pe vimeo si am sa postez pe blog :)
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  9. Gata Iannis. S-a rezolvat si cu varianta stagevu, desi ma indoiesc ca se va mai putea posta ceva pe acel server, vreme de o saptamana. E adevarat ca moveshare ia bani pentru download si alte servicii dar e clar ca-si poate motiva astfel mult mai bine angajatii sa administreze serverele ca lumea si au mai multe resurse hardware, fiindca nu s-au blocat niciodata pana acum, iar publicarea filmelor este incomparabil mai rapida decat la stagevu.
    Dar sa ne multumim cu ce avem :) !

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc GabyS pentru aprecieri !
    Numai bine si tie !

    RăspundețiȘtergere
  11. Foarte bine !
    Sa aiba toti accces la el.

    RăspundețiȘtergere
  12. Salut Matt. Iti multumesc mult penrtru tot. Ieri ti-am mai scris un mesaj dar vad ca nu a aparut, motivul!. nu-l cunosc. Conferinta de care ti-am vorbit nu are nici o legatura cu aceea de la Iesirea din Matrix. Este o conferinta live in fata publicului de 4 ore si ceva ,explicand detaliat ceia ce scrie in carte, e deosebita. Si pentru viitor doresc sa-ti spun ,deja am mai facut-o ca cunosc foarte bine sit-ul Iesirea din Matrix , am aproape 2 ani de cind la-m intilnit si pot spune ca la-m rascolit in intregime de accea ti-am mai spus ca-i respect foarte mult pe cei de acolo pengru tot ceea ce reusesc, sint extraordinari si le multumesc din suflet, la fel si Tie ,si tot la fel de cand am descoperit sit-ul tau il verific permanent si astept cu nerabdare ce noutati mai aduci la lumina. Sa fi sanatos si fericit pentru tot. Sarbatori fericite. Cu RESPECT Iannis.

    RăspundețiȘtergere
  13. Ti-am raspuns pe mail Iannis. Verifica te rog !
    Sarbatori fericite !

    RăspundețiȘtergere
  14. Matt!. Nu am gasit nici un e-mail!?.

    RăspundețiȘtergere
  15. Am trimis pe adresa de yahoo.gr pe care o aveam salvata la contacte. Trimite-mi un mail, iarasi, pe adresa mea, si-ti dau forward.

    RăspundețiȘtergere
  16. Scriu aceste randuri doar fiindca stiu ca a gasi raspunsurile si a intelege ADEVARUL intr-o lume fundamentata pe iluzii si minciuna este mai mult decat o provocare. Cineva spunea ca in trecut cenzura insemna interzicerea informatiilor importante si ca in prezent cenzura inseamna inundarea cotidiana cu milioane de tone de gunoaie (asa numite "informatie") intre care a gasi ceva cu adevarat de valoare devine aproape imposibil.
    Tuturor celor care cauta sa perceapa si inteleaga REALITATEA, tuturor celor care cauta ADEVARUL (nu ma refer la cel furnizat de massmedia, religii, politica, scoli, educatie, intelectuali, asa zisii ghizi spirituali, mesia... sau alte alternative iluzorii ce ating intr-un mod mai mult sau mai putin tandru latura oportunista a fiintei umane), va recomand sa aruncati o privire (in cazul in care inca nu ati avut ocazia sa ii cunoasteti) spre: OSHO ... ptr. inceput si ulterior Uspensky, Gurdjieff, iar de acolo ramane ca, VOI sa decideti ce veti fi mai departe...
    PS: Si ptr. divertisment cateva filme si documentare pe care vi le recomand alaturi de MATRIX (probabil unele le cunosteti deja): The Thirteenth Floor, Dark City, eXistenZ, Donnie Darko, Inception, Pi, The Truman Show, Wag The Dog, Little Buddha, Contact, Equilibrium..... Earthlings, Kymatica, Religulous, Zeitgeist (o parte din el)...
    RESPECT & ALL THE BEST!!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumesc pentru sugestii, dar le cunosc pe toate. :)

    RăspundețiȘtergere

Deși, inițial, am activat această fereastră numai din considerente anti spam, mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Tot ceea ce nu corespunde acestor criterii va fi șters fără ezitare. Vă mulțumesc pentru înțelegere !